Revoluţia la Craiova

Peste 100।000 de craioveni s-au strâns în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, în faţa Comitetului Judeţean Dolj al PCR şi au strigat într-un singur glas: Jos comunismul! Jos criminalii! Jos Ceauşescu! Timişoara e cu noi! Armata e cu noi!”।Sute de oameni roiau încă de dimineaţă prin Piaţa situată în faţa Comitetului Judeţean Dolj al PCR şi pe Calea Unirii. Erau foarte mulţi tineri. Nimeni nu avea curajul să stea pe loc, căci piaţa era încercuită de militari ai UM 01047, astfel că toată lumea se plimba. În aer se simţea o atmosferă extrem de tensionată, iar tinerii tot ieşeau şi intrau din Librăria Casa Cărţii.“Pe lângă militari, mai erau şi miliţieni şi securişti în civil, iar pe sub şube li se zăreau mitralierele. Nimeni nu avea curajul să scandeze nimic. Oamenii se plimbau în grupuri-grupuri. Se discuta, în şoaptă, despre cele întâmplate la Timişoara. Era calmul de dinaintea furtunii”, îşi aminteşte Ion Bran, la vremea respectivă angajat al Cooperativei Constructorul, actualmente preşedinte al Asociaţiei Umanitare 22 Decembrie ’89 – Dolj şi vicepreşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor.Între timp, muncitorii de la Fabrica de Avioane refuzaseră să mai intre la lucru. În jur de ora 9, au decupat stemele de pe steaguri şi au pornit către centru. “Am trimis oameni la IUG, să anunţe şi muncitorii de acolo, care ni s-au alăturat. Pe pod la Electroputere ne aştepta un cordon: bărbaţi îmbrăcaţi în combinezoane negre şi înarmaţi cu mitraliere. Am ocolit podul şi au fost trimişi oameni în Electroputere, să anunţăm şi muncitorii de aici. La porţi erau militari înarmaţi, care ne-au ameninţat că ne împuşcă dacă intrăm în fabrică. Am sărit gardurile, ne-au somat, dar nu au tras în noi. Uşile la secţii erau legate cu lanţuri pe interior şi sudate, astfel încât oamenii să nu poată ieşi. Am reuşit să intrăm, am tăiat lanţurile, sudura, iar muncitorii de la Electroputere ni s-au alăturat”, povesteşte Dan Talpoş, preşedinte al Asociaţiei Avioane 22 Decembrie ’89 – Dolj şi secretar general al Blocului Naţional al Revoluţionarilor. Calmul din Piaţa Prefecturii nu avea să mai dureze, nici el, mult. “Tonul” a fost dat de o ţigancă: “Criminalilor! Mi-aţi omorât copilul la Timişoara! Jos comunismul!” – îşi aminteşte Bran. “În numai câteva secunde, au ieşit mai multe grupuri de tineri din Casa Cărţii, purtând în mâini tablouri de-ale tovarăşului, cărora le-au dat foc. Lumea s-a oprit imediat şi a început să se adune. Piaţa s-a umplut şi a început să se scandeze: Jos comunismul! Jos criminalii! Jos Ceauşescu! Timişoara e cu noi! Armata e cu noi!” – adaugă Jean Marinescu, la vremea respectivă şef Aprovizionare Desfacere Transport din cadrul IPPS, actualmente vicepreşedinte al Blocului Naţional al Revoluţionarilor din România.Armata nu a intervenit şi nici nu a încercat să disperseze mulţimea. Miliţienii, securiştii, militarii şi pompierii s-au concentrat pentru a împiedica accesul altor oameni în piaţă. “Muncitorii de pe platforma industrială, de la Avioane, Electroputere, IUG, printre care eram şi eu, au ajuns la câteva minute după ora 10, din două direcţii, în Piaţa Prefecturii. Eram mii, cred că zeci de mii. Toată Calea Bucureşti, de la Institutul de Mecanică şi până la Universitate, vreo doi-trei kilometri, era plină. Coborau oameni din blocuri şi ni se alăturau”, mai spune Dan Talpoş, care adaugă: “Au pus furtunele cu apă şi spumă pe noi, dar am spart barajul şi am reuşit să pătrundem în piaţă şi să ne alăturăm celor de aici”.Piaţa din faţa Comitetului Judeţean Dolj al PCR era ticsită. Armata fraternizase cu revoluţionarii. Lumea se călca în picioare din cauza busculadelor create, astfel că au şi fost rănite două femei. “Era o atmosferă entuziastă, dar, în acelaşi timp, una de teamă. Prim-secretarul pe judeţ, Traian {tefănescu, a ieşit la balcon şi a încercat să calmeze spiritele. A fost huiduit şi fluierat, aşa că s-a retras şi a fugit din sediu. Am pătruns înăuntru cu forţa şi am înfiinţat un grup de iniţiativă, format din 21 de revoluţionari”, îşi aminteşte Jean Marinescu.Mulţimea s-a dispersat abia spre seară, din cauza zvonurilor de tot felul, cum că platforma industrială a Craiovei urma să fie atacată de terorişti. “Am fost anunţaţi că este atacată Fabrica de Avioane şi alte uzine, aşa că ne-am întors acolo. Am găsit arme, le-am împărţit muncitorilor şi am petrecut noaptea de 22/23 decembrie păzind fabricile. În centru au rămas oameni puţini, care s-au adăpostit în clădiri, spre seară, căci a început să se tragă, sporadic, de pe acoperişurile diferitelor clădiri”, spune Dan Talpoş. Mulţimea s-a readunat în Piaţa din faţa sediului Comitetului Judeţean Dolj al PCR şi în ziua de 23 decembrie. Pe parcursul zilei a continuat să se tragă sporadic de pe clădirile mai înalte. În total, au fost ucise 19 persoane, în Bănie, iar alţi zece craioveni şi-au pierdut viaţa în Timişoara şi Bucureşti. Numărul răniţilor este de aproape 80.


Marius PÎRLEA - AmosNewsMiercuri, 22 Decembrie 2004 - 12:15 PM