joi, 3 aprilie 2008

Berceanu crede că "baronii locali" vor dispărea

Preşedintele PD-L Dolj, senatorul Radu Berceanu, candidatul democrat-liberalilor la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj crede că sintagma de baron local va dispărea în următorii ani . "După primul mandat al preşedintelui de consiliul judeţean ales prin vot uninominal, celebra sintagmă de baron local va fi din ce in ce mai puţin folosită, pentru că nu cred că vreun preşedinte de CJ ales uninominal işi va mai permite să se comporte ca un prim-secretar de judeţ. Sau, în orice caz, dacă va mai fi vreunul care nu se va dezbăra de astfel de năravuri, cu siguranţă la următorul mandat va fi sancţionat de electorat, aşa cum este si primarul", a spus pentru Rompres Radu Berceanu.

Bătălia preşedinţilor la şefia CJ Dolj



Ion Prioteasa, Radu Berceanu, Mario Ovidiu Oprea, Dragoş Cotarcea, Victor Odolbaşa, Constantin "Dilly" Şerbănoiu. Ce au în comun toţi aceşti politicieni? Toţi sunt preşedinţi de filială şi toţi vor candida la şefia Consiliului Judeţean Dolj.

"Scoaterea" la concurs a postului de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj i-a forţat pe liderii organizaţiilor judeţene să iasă la bătaie şi să nu se mai ascundă în spatele unei liste de partid. Rând pe rând, liderii locali ai partidelor care activează pe scena politică doljeană şi-au anunţat candidatura la funcţia cea mai importantă din administraţia judeţeană. Primul care şi-a făcut intrarea în această bătălie a fost "veteranul" politici din Bănie, senatorul Radu Berceanu, liderul democrat-liberalilor doljeni. "Parlamentul nu mai reprezintă o provocare pentru mine. 18 ani îmi ajung", şi-a motivat candidatura senatorul doljean. Imediat după Berceanu în cursa pentru un nou mandat a intrat actualul preşedinte al CJ Dolj, Ion Prioteasa, şeful social-democraţilor doljeni. "Vreau să termin ce am început", a explicat Prioteasa. Nici liderul liberalilor doljeni, senatorul Mario Ovidiu Oprea, nu a zis pas atunci când a fost aruncat de mai marii partidului în bătălia pentru şefia CJ Dolj. Alţi doi preşedinţi care vor candida sunt Dragoş Cotarcea de la PC şi Victor Odolbaşa de la PNG, ultimul "vice" la CJ. Sarea şi piperul competiţiei va fi fără îndoială fostul senator Constantin Dilly Şerbănoiu, actualmente preşedinte la Dolj al unui partid de buzunar -PSD Constantin Titel Petrescu.
Peremiştii merg pe mâna lui Mitriţă Singurii care nu şi-au trimis liderul să candideze la judeţ sunt peremiştii. Aceştia vor fi reprezentanţi de omul de afaceri Constantin Mitriţă. Preşedintele interimar al PRM Dolj, Constantin Băducă, va candida, dacă va primi până la urmă sprijinul colegilor săi, la Primăria Craiovei.
Prioteasa vs Berceanu sau PSD vs. PD-L
Fără îndoială, bătălia se va da între Ion Prioteasa şi Radu Berceanu, adică între PSD şi PD-L. Va fi o luptă interesantă în care va conta forţa organizatorică a partidelor pe care le au în spate. Nu în ultimul rând vor conta şi primarii pe care se bizuiesc cele două partide.
Se va lăsa cu demisii
Faptul că preşedinţii organizaţiilor judeţene au intrat în această bătălie demonstrează importanţa pe care o reprezintă funcţia numărul unu de la CJ. Rezultatul scrutinului din iunie va arăta dacă cei care conduc în acest moment organizaţiile locale au şi reprezentativitate în rândurile electoratului. Cei care vor obţine rezultate sub media partidelor pe care le conduc vor fi, probabil, zburaţi din funcţii.

Elena Udrea: "M-am simtit mandra de tara mea, de Presedintele meu."


Elena Udrea marturiseste pe blogul sau ca este mandra de presedintele Traian Basescu si de politica externa pe care acesta o promoveaza."Astazi m-am simtit mandra ca sunt romanca. M-am simtit mandra de tara mea, de Presedintele meu. Dincolo de simpatiile sau antipatiile pe care fiecare dintre noi le avem, ziua de astazi ar trebui sa ne faca sa ne simtim patrioti. Romania arata ca, promovand o politica externa coerenta, corecta si ferma, in sfarsit conteaza", scrie Udrea.

Turcescu şi Gheorghe au rămas fără emisuni

Robert Turcescu si Andrei Gheorghe vor fi manageri viitoarelor statii Realitatea din Spania si, respectiv, din Italia, anunta Evenimentul Zilei in editia online.

Emisiunea "100%" a carui moderator era Turcescu, va fi scoasa din grila de programe. "Andrei Gheorghe nu mai are o emisiune proprie de anul trecut, de cand realiza, impreuna cu jurnalista Corina Dragotescu, emisiunea "Ultima ora". Locul lui Turcescu va fi luat, temporar, de Andreea Cretulescu. Turcescu a confirmat, pentru Evz, ca va prelua consucerea statiei din Spania, dar a precizat ca va aparea in continuare in programele Realitatii, in calitate de comentator. "Voi fi Project Manager pentru statia din Spania, lucrurile sunt in dezvoltare acolo", a spus el.Realitatea TV investeste aproximativ doua milioane de euro pentru constructia institutionala a unui nou canal de stiri, care va lua nastere pana la sfarsitul acestui an sub denumirea Realitatea International", anunta un comunicat al postului.