sâmbătă, 22 martie 2008

Prefectul strigă „hoţii!“, fiul sare la bătaie

Cînd nu-i dispare portofelul, i se fură telefoanele. Iar atunci, Dumitru Jr. devine agresiv

Prefectul de extracţie liberală este un personaj simpatic. Aproape fiecare apariţie publică sau privată a prefectului se transformă într-un eveniment de presă. Şi să nu credeţi cumva că aceste evenimente sînt lucrate de oamenii care îl consiliază pe prefect. Nici vorbă.

Aşa s-a întîmplat şi pe 8 martie, cînd Silviu Dumitru şi-a scos soţia în oraş cu ocazia Zilei Femeii. Familia Dumitru a chefuit alături de alţi prieteni la Hotelul Europeca. La chef, au participat mai mulţi liberali, care au venit împreună cu soţiile. Pe la două noaptea, Dumitru a sărit ca ars: „Mi-au furat telefonul. Ce mă fac? Am numere importante în el”. Imediat, prefectul i-a chemat la ordin pe patron, chelneri. Telefonul, de negăsit. L-au căutat ce l-au căutat, însă mobilul lui Dumitru dispăruse pur şi simplu. Normal, vina a căzut pe ospătari.

Peca: „Angajaţii mei nu fac aşa ceva”
Patronul hotelului bagă mîna în foc pentru angajaţii săi. „Eu am angajaţi serioşi, care nu şi-ar permite să facă aşa ceva, indiferent dacă e vorba de prefect sau oricare client. La petrecere au fost peste 150 de oameni. De unde să ştiu eu cine ar fi putut să-i fure telefonul lui Silviu Dumitru? În mod sigur l-a pierdut pe undeva, prin restaurant. Ştiu şi eu că l-a avut pe masă. Angajaţii mei nu ar fi îndrăznit să se preteze la un astfel de gest”, a spus Nicolae Peca.

Cum e turcul şi pistolul
Dacă telenovela de la Europeca s-ar fi oprit la simple acuze, poate că presa nu ar băgat în seamă evenimentul. Numai că, martori oculari susţin că unul dintre fii prefectului l-ar fi bătut pe unul dintre ospătari, considerat de băiatul lui Dumitru vinovat pentru furtul telefonului. Patronul hotelului păstrează misterul: „Despre aşa-zisul conflict al fiului lui Silviu Dumitru cu ospătarii, nu am auzit, nu pot să vă spun nimic”

Revoluţionarii, acuzaţi că i-au furat portofelul
Nu este pentru prima dată cînd Dumitru face scandal că i-a dispărut un obiect de uz personal. Anul trecut, în decembrie, la un chef al revoluţionarilor la restaurantul Flora, Dumitru i-a acuzat pe aceştia că i-au furat portofelul. După ce l-au căutat minute în şir, iar la gura lui Dumitru erau numai vorbe grele, prefectul şi-a adus aminte că-şi lăsase portofelul la birou.

Blestemul lui Giugea
Dumitru a avut un meci „telefonic” şi cu Nicolae Giugea, fostul prefect. Silviu Dumitru l-a acuzat pe predecesorul său că a fugit cu telefonul de serviciu, în valoare de 11 milioane de lei vechi. „Să aducă telefonul”, a strigat imperios prefectul. „Eu am lăsat telefonul cînd am plecat. Nu ştiu ce s-a întîmplat cu el. L-o fi furat cineva!?”, a replicat Giugea. Circul a durat cîteva zile, între timp prefectul de extracţie liberală descoperind că şi şefa de cabinet a lui Giugea, Oana Dincă, a uitat să predea mobilul de serviciu. Şi pentru ca momentul de glorie a lui Dumitru să fie total, acesta l-a mai dat în gît o dată pe Giugea, cînd a venit să predea telefonul. Numai că, surpriză, aparatul pe care l-a predat Giugea era telefonul său personal – ce-i drept, acelaşi model cu cel primit de la Prefectură.

Telefon din China cu două cartele
Telefonul prefectului era un aparat produs în China şi avea două cartele SIM. Prefectul dăduse 6 milioane de lei vechi pe el, aparatul fiind adus de consilierul său Ovidiu Dumitrana. De altfel, mai mulţi membri ai cabinetului Dumitru deţin telefoane asemănătoare cu cel al prefectului.

Altă obsesie a prefectului: verbul „a suge“
Prefectul şi-a dat în petic încă din primele zile ale mandatului său. Atunci, şeful administraţiei i-a îndemnat pe primari „să sugă cît mai multe fonduri de la Uniunea Europeană”. Ziariştii prezenţi în sală au rămas perplecşi, zicîndu-şi că a fost o scăpare de-a prefectului, ştiut fiind faptul că Dumitru e mai slobod la gură. Numai că, după cîteva zile, prefectul a recidivat. Aflat la o întîlnire cu oamenii de afaceri craioveni, prefectul a făcut un îndemn şoc: „Hai să sugem banii, că nu se mai poate!“ Dumitru s-a dat în spectacol chiar şi la deschiderea anului univeristar. “Economia de piaţă suge vlaga din oameni. Aţi văzut ce feţe au lectorii străini care îi pregătesc pe profesori? Sunt supte de vlagă! Să nu îi lăsăm să ne-o sugă şi pe a noastră”, a fost mesajul lui Dumitru către universitarii craioveni.



Niciun comentariu: